Albie nu-i cel mai deștept copil din clasă. Nici cel mai înalt. Nici cel mai bun la sport. Nici cel mai priceput la desen. De fapt, are o listă întreagă cu lucruri la care e doar aproape bun. Lista cu ce îi place e mai scurtă: gogoșile și ursuleții gumați. Nu-și îngăduie să-i placă prea multe, de teamă să nu descopere că nu e la înălțimea dorințelor lui.
Cu ajutorul Calistei, studenta la arte care vine să aibă grijă de el, Albie descoperă încetul cu încetul toate lucrurile la care e cu adevărat bun și învață să se miște în lume în ritmul lui, dincolo de reguli și de prejudecăți.
Cartea ne spune și despre faptul că atunci când între oameni există o relație sinceră și prietenoasă oamenii se schimbă, au încredere unul în altul.
Lui Albi îi dă curaj și mama sa, care îi spune că este „iubitor și grijuliu și bun.” Iar bunătatea îi dă aripi să meargă mai departe. El face o concluzie: „știu sau măcar cred că știu cât valorez. ”