Мероприятия
Zilele Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” – 146 de ani
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, marchează 146 de ani de activitate. Cu acest prilej, în perioada 18-20 octombrie, 2023 vor fi organizate Zilele Bibliotecii.
Dăm startul evenimentului la 18 octombrie cu Târgul de idei „Biblioteca pentru Comunitate”, ce va reprezenta o oportunitate unică pentru echipa de bibliotecari entuziaști. Ei fiind și tehnologi, și dezvoltatori de servicii, pentru a împărtăși produse neaplicate încă de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” .
Evenimentul va împărtăși noi idei, care vor oferi soluții inovatoare pentru provocările sociale, culturale, tehnologice din comunitate pentru anul 2024. Această abordare propune să stabilească colaborări în context de cercetare sau studii, livrare a serviciului cu sprijinul partenerilor și al altor părți interesate.
A doua zi va avea loc conferința anuală cu genericul „Biblioteci sustenabile. Biblioteci reziliente”. În cadrul conferinței va fi organizată Sesiunea în plen: Bibliotecile și imperativul rezilienței, unde vor fi prezentate documente importante pentru profesie și domeniu, printre acestea: Manifestul IFLA pentru bibliotecile publice, Manifestul IFLA Internet, Matricea EBLIDA privind contribuția bibliotecilor la Agenda europeană 2030, Pledoaria pentru cărțile electronice și împrumutul electronic. La acest eveniment vor participa invitați de onoare de la Biblioteca Publică „Lesia Ukrainka” din Kiev, Ucraina, cu prezentări despre experiențele bibliotecii.
În cadrul sesiunii, vor fi prezentate comunicările: Biblioteca și războiul și Biblioteca: provocările timpului și răspunsuri.
În cadrul evenimentului vor fi organizate două paneluri cu genericul: „Implicare comunitară în crearea conținutului local” și „Transformarea digitală pentru biblioteci”, moderate de dr. Lidia KULIKOVSKI, director adjunct, Cercetare și inovare și Ludmila PÂNZARI, director adjunct, Resurse și tehnologii, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.
Ultima zi va demara cu vizite de documentare în biblioteci.