Este greu de surprins viața și personalitatea unui om de cultură într-o efigie.

Dincolo de trăsăturile care se lasă hașurate rămâne ceea ce Proust denumea regiunile interioare ale ființei, adică viul, freamătul sufletesc, zbuciumul de care vorbea în tinerețea sa romantică Emil Loteanu. În zbucium e tot ce are cel dăruit unei cauze: pasiune, fervoare continuă, devotament și devoțiune. Victor Crăciun s-a dăruit unei cauze nobile, poate cea mai nobilă cauză pe care o are cineva în spațiul nostru mioritic, acum certamente spațiu european. E, bineînțeles, cauza românismului, românismului cultural, să-i zicem, ca să nu fim bănuiți de limitare naționalistă. Continuă lectura...