Evenimente

Ziua Internațională a Cititului Împreună, ediția 2026

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” invită toți iubitorii de lectură să participe la evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), cunoscută și sub denumirea de Ziua Mondială a Citirii cu Voce Tare. Activitățile organizate în perioada 01 februarie – 07 februarie, oferă o oportunitate deosebită de promovare a lecturii și de încurajare a exprimării orale prin intermediul cărților.

Un eveniment dedicat bucuriei lecturii și întâlnirii cu literatura contemporană va fi la dat de 4 februarie, unde se va citi împreună cu Moni Stănilă, scriitoarea va citi fragmente din cartea „Prietenii Soarelui”. Vor participa și entuziaștii de la Clubul de lectură „PRUT-Așii” și elevii de la Liceul „Prometeu-Prim”, demonstrând că lectura este cea mai frumoasă formă de conexiune. Moderatoarea evenimentului este scriitoarea Maria Pilchin. Acțiunea va demonstra coeziunea, expresivitatea și puterea cuvântului rostit.

Pe lângă acest eveniment, filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” vor organiza o serie de activități care să aducă lectura mai aproape de publicul de toate vârstele. Programul va include întâlniri cu scriitori, ateliere de lectură, dezbateri literare, șezători de lectură și ore interactive de citire, încurajând participanții să descopere plăcerea cititului și să împărtășească experiențele lor literare.

Ziua Internațională a Cititului Împreună face parte dintr-o inițiativă globală lansată de organizația LitWorld în anul 2010 și celebrată în Republica Moldova începând cu 2018. De-a lungul timpului, acest proiect a devenit o mișcare globală desfășurată în peste 170 de țări, implicând milioane de cititori, scriitori și ascultători, având ca scop promovarea alfabetizării și a plăcerii lecturii la nivel mondial.

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” invită întreaga comunitate să se alăture acestei inițiative și să contribuie activ la consolidarea unei culturi a lecturii prin participarea la evenimentele organizate.

 

Категории

Ziua Internațională a Cititului Împreună

Дата

2 - Februarie, 2026 09:00 - 7 Februarie, 2026 18:00

Локации

Sectorul Centru
Sectorul Botanica
Sectorul Buiucani
Sectorul Ciocana
Sectorul Râșcani

Организатор

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”