Cărțile care ne-au facut oameni

Informatii profesionale Lecturi pentru manageri Cărțile care ne-au facut oameni


O CARTE OBLIGATORIE PENTRU TOȚI BIBLIOTECARII

Am în față un volum care m-a atras ca un magnet prin:  titlu ”Cărțile care ne-au făcut oameni”[1] ; editor Dan C. Mihăilescu, cunoscutul om care aduce cartea; format elegant; coperta în cromatica care-mi place și, surpriză!, autorul copertei graficianul și poetul basarabean Andrei Gamarț, pe care  îl cunosc;  marca HUMANITAS. Cinci magneți care ma-u atras. Răsfoind cartea... alt magnet, conținutul, m-a  ”priponit” definitiv de  această minune.  Aceste elemente de prelectură ma-u determinat să citesc cartea care a ajuns la mine prin bunăvoința familiei Clara și Pavel Balmuș. Recunosc că nu a-și fi vrut să o înapoiez. Era cartea mea, am simțit înainte de a o citi.

De ce-i obligatorie pentru bibliotecari? E vorba despre lecturi, despre lecturile personalităților culturale, notorii, ale României; despre cărțile care ia-u impresionat, influențat, format.  Prin acest volum cunoaștem personalitățile în postură de cititori... (noi până acum îi cunoaștem ca autori – ia-m citit, îi avem în colecțiile bibliotecii, le promovâm operele). Așa cum noi, bibliotecarii, avem  cu cititorii o relație bazată pe încredere, apreciere și respect reciproc, aceste personalități marcante, la care ne gândim cu venerație, devin prin lectura acestei cărți mai aproape de noi.

Un volum de 138 de pagini care include 19 autori  dintre care amintim numele celor mai cunoscuți: Ana Blandiana (în repetate rânduri oaspetele Bibliotecii Municipale), Mircea Cărtărescu (cărțile căruia, greu dar, au ajuns în colecțiile noastre), Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu (cărțile căruia sunt foarte solicitate de cei de la jurnalism, comunicare și activitate editorială), Nicolae Manolescu, Dan.C. Mihăilescu (omul care aduce cartea), Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu (ne amintim că ne îndemna la o ascheză a lecturii), Alex Ștefănescu (mulți dintre noi am fost la conferințele lui) etc...

Ideea acestui volum ”s-a copt”  într-o discuție între Dan. C. Mihăilescu,  Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Nu odată au fost presați să ofere ”... liste de cărți fundamentale! Cărțile care v-au format pe dvs., sau pe care le considerați exemplare, vitale în coacerea unei adolescențe care-și construiește inteligența, demnitatea, statura morală!”[2] Așa că și-au propus să adune vre-o douăzeci de personalități ”... din România de azi – fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public – care sa-și mărturisească revelațiile citirii fermecător-terapeutice”[3].

Ce confesiuni fac autorii incluși în volum?

Ana Blandiana : ”... în viața mea verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important, încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aș putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind și după moarte. ...”[4]

Mircea Cărtărescu: ”De fapt pe mine nu m-au format cărțile, ci lectura. Există o lume a lecturii, în absența căreia cărțile nu înseamnă nimic. Mai întâi  a fost, pentru mine, plăcerea cititului, apoi obiceiul cititului,  în fine, monomania cititului. Dar toate acestea sunt trepte inferioare ale actului de a  citi. Abia  când cititul a devenit pentru mine adicție am început să pătrund filizofia sa, care este lectura. În lumea lecturii nu mai citești cărți, ci trăiești sub enorma lor boltă, construită din cărți, dar depășindu-le, așa cum  o catedrală e mai mult decât pietrele din care e făcută. Depășind cititul către lectură, se poate spune că faci pasul de la zidar la arhitect.”[5].

Gabriel Liiceanu : ”M-au marcat cărțile? Desigur toată viața m-au marcat. Dar corect  e să spun că mi-au marcat vârstele vieții. ...Sunt convins că cititul între 8 și 14 ani este echivalentul din viața oamenilor al deprinderii vânatului la feline. Căci, așa cum învățarea vânatului este partea esențială a ”educației” pentru puiul de tigru, cărțile îi arată copilului  care sunt pozițiile fundamentale pe care trebuie să le ocupe de la bun început pentru ca parcursul vieții să fie străbătut în mod onorabil. Numai în virtutea acestor ”poziții”, selectate și transmise prin povești de la o generație la alta, va putea puiul de om să distingă până la sfârșitul vieții sale între bine și rău. Sunt tot mai înclinat să cred că ”oamenii răi” ... , sunt în general fie oameni care nu au citit, fie care nu au citit când trebuia, nu au citi ce trebuia sau au citit prost”[6].

Dan C. Mihăilscu : ” Când se coace  făptura, când se încheagă rostul unui om? La șapte, la 15, la 18, la 20-30 de ani? Sau, mai degrabă, pe tot drumul acesta? Dacă mă gândesc bine, în cazul meu cărțile au fost de-a binelea zeii copilăriei și adolescenței...”[7].

Horia-Roman Patapievici : ”Cărțile au fost mereu în viața mea...”[8].

Ioana Pârvulescu : ”Am visat odată, în adolescență, un munte de cărți... Dacă din tot muntele visat trebuie să aleg doar zece pietre, le văd sub formă de trepte. Se pot urca în orice ritm, se poate reveni oricând pe una deja parcursă, se poate zăbovi pe oricare. Drumul e lber” [9].

Andrei Pleșu : ”Întâlnirea cu o carte nu e întotdeauna ceva programabil, iar efectul lecturii nu se poate anticipa după calcule previzibile. Întâmplarea – adică destinul – joacă un rol important. Și aceasta e sfatul  cel dintâi pe care l-aș da cititorului tânăr: e bine să ceri ”liste de cărți importante” - și să citești -, dar nu trebuie neglijate întâlnirile fortuite, comerțul cu ce-ți pică, pe nepregătite, în mână, lectura propusă de ”soartă”  și , uneori, purtătoare de soartă”[10].

Alex Ștefănescu: ”Citeam la întâmplare, fără să mă simt zăpăcit de trecerea de la ceva la cu totul altceva. Fiecare carte o parcurgeam cu seriozitate, nu săream un rând. Dacă erau și ilustrații, le examinam atent. Uneori întrerupeam lectura și închideam ochii, ca sa-mi reprezint ceea ce descria autorul”[11].

Ion Vianu: ”Nu vorbesc aici despre cărțile care mi-au fost citite de alții. Lectura este a ta. Lectura este întâlnirea solitară între carte și om. Este adevărat, cineva ți-a pus cartea în mână;  dar tu ești cel care leagă cu ea raportul magic, descifrează jocul subtil cu reprezentările, cu fantezia”[12].

În prefaţa volumului, Dan C. Mihăilescu afirmă: ”Îmi îngădui să cred că, în funcție de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinși în sfera nostalgică a evocărilor de față, cititorii-părinți (și mai ales bunici) își vor îndemna fiii și nepoții cu mai multă hotărâre și seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni  pe... și pe... sau pe...”[13]. Adaug aici și bibliotecarii care, mult mai hotărâți, cu argumente şi trimiteri la mari nume,  vor recomanda titlurile menționate de autori, cititorilor.

Dragi bibliotecari, Vă sugerez să faceţi o listă unică, din toate listele date de autorii acestui volum, şi să vedeţi ce mai aveţi Dvs. de citit  dar şi, pentru a o avea sub mână, dacă cineva vă întreabă de vre-o listă de citit. Mergeţi pe piste valorificate!

Vă recomandă Lidia KULIKOVSKI

[1] Mihăilescu, Dan.C.  Cărţile care ne-au făcut oameni. Bucureşti : HUMANITAS, 2010. – 138 p.

[2] Ibidem, p.8.

[3] Ibidem, p.10

[4] Ibidem, p 21

[5] Ibidem, p.29

[6] Ibidem, p. 61

[7] Ibidem, p. 89

[8] Ibidem, p. 95.

[9] Ibidem, p.99.

[10]  Ibidem p.109.

[11]  Ibidem, p.118

[12] Ibidem, p.127

[13] Ibidem, p.12.