Ce? Unde? Cînd? Istorii de succes O ţară liniştită şi prietenoasă cu noi…


 

În Europa mai mult, în Moldova mai puţin,  zeci de familii sunt fugare din alte ţări. Acestea fug din calea bombardamentelor şi a persecutării, pentru a-și găsi un adăpost sigur și liniștit.

Cei mai mulți străini care, în ultimul timp, au solicitat azil sau protecție umanitară din partea Republicii Moldova, sunt cetăţeni din Siria, Ucraina, dar și din Pakistan, Afganistan și alte state africane. Odată ajunși în Moldova, mulți se plâng că se lovesc de birocrația din instituțiile statului și de modul de gândire al societății, fiind discriminați doar pentru că arată altfel. Nu trebuie să considerăm că problemele pe care le vedem zilnic la ştiri sunt departe de ţara noastră şi nu au nicio tangenţă cu viaţa noastră. Aceşti oameni trebuie ajutaţi să lupte cu stereotipurile, să obţină rezultate bune în diverse domenii de activitate şi să aibă un trai decent.

Pentru a înţelege cum Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” poate veni în ajutor refugiaţilor şi migranţilor, în perioada 24-25 octombrie 2016, am participat la un workshop organizat de Institutul Goethe din Bucureşti – Activităţi interculturale şi integrative în biblioteci. Serviciile de bibliotecă trebuie adaptate în contextual migraţiei, mobilităţii şi liberei circulaţii. Bibliotecile au o tradiţie bună în ceea ce priveşte rezolvarea crizelor oferind un mediu primitor, o oază de refugiu. Fenomenul migraţiei ridică probleme de responsabilitate din partea statului şi instituţiilor publice. Biblioteca poate facilita refugiaţilor accesul la internet, la alte tehnologii informaţionale, dispozitive electronice, inventar audio-video etc. În bibliotecă noastră refugiaţii pot avea acces la instruiri, la cursuri online sau offline de limbi străine, la aplicaţii de exersare a limbilor străine şi de evaluare a cunoştinţelor în practicarea limbilor însuşite. 

Refugiaţii se confruntă cu problema marginalizării pe criterii de cetăţenie, probleme de recunoaştere a diplomelor de studii. În astfel de situaţii, biblioteca poate facilita instruiri online despre cum pot fi accesate şi utilizate e-serviciile, serviciile bancare şi alte instrumente social-media.

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” sprijină educaţia formală şi informală prin parteneriate cu instituţiile de învăţămînt, ONG-uri şi instituţii publice. Acum sunt sigură că Biblioteca Centrală poate oferi servicii şi pentru refugiaţi. Îi putem susţine moral pe aceşti oameni, le putem acorda suport informational, acces gratuit la internet, instruiri despre e-servicii, jocuri de societate, activităţi interactive şi, bineînţeles, un spaţiu primitor ce este deschis de fiecare data când simt nevoia, pur şi simplu, să se reculeagă.

Următorul pas va fi încheierea unui acord de colaborare cu ONG-ul Centrul de Caritate pentru Refugiaţi şi Biroul Migraţie şi Azil…

 

Liuba Muntean,

Biblioteca Centrală