Să re-auzim povestea
Să reauzim povestea
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” în parteneriat cu Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” a lansat un Program de promovare a lecturii cu voce tare „SĂ RE-AUZIM POVESTEA”. Proiectul se desfășoară pe parcursul anului în următoarele filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”:
- „Transilvania” (sect. Ciocana)
- „Târgu Mureș” (sect. Râșcani)
- „Adam Mickiewicz” (sect. Centru)
- „Maramureș” (sect. Centru)
- „Ștefan cel Mare” (sect. Botanica)
- „Alba-Iulia” (sect. Buiucani)
- „Ițik Mangher” (sect. Râșcani
- „Ovidius” (sect. Centru)
- „Târgoviște” (sect. Buiucani)
- „Nicolae Titulescu” (sect. Botanica)
Săptămânal spațiile bibliotecilor se vor transforma într-un loc de lecturat povești pentru copiii cu vârste între 3 și 10 ani. Ei vor petrece creativ și interactiv într-o bibliotecă aproape de casă, ascultând povești din colecția bibliotecii, în lectura bibliotecarilor și actorilor.
Programul de promovare a lecturii cu voce tare „SĂ RE-AUZIM POVESTEA” va încuraja copiii, dar și părinții, să comunice, să empatizeze, să socializeze și chiar să participe la interpretarea unei povești alături de bibliotecari și actori.
În cadrul programului de lectură copiii vor învăța lucruri despre planete, cosmos, prințese și dragoni, despre lume, familie, prietenie s.a.
Prin organizarea Programului de promovare a lecturii cu voce tare „SĂ RE-AUZIM POVESTEA”, biblioteca va contribui la insuflarea dragostei pentru lectură, va susține copiii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, își vor îmbogăți vocabularul, vor fi încurajați să se exprime corect și coerent, își vor dezvolta curiozitatea și își vor petrece timpul într-un mod plăcut, amuzant și distractiv.
Participarea la toate activitățile organizate de bibliotecă este gratuită.
Ce ZICI, vii la bibliotecă, SĂ RE-AUZIM POVESTEA?!