Despre bibliotecă Comunicate de presa 11.02. 2015 Lansarea CD-ului Cântare copilăriei /Cântare Limbii Române


Ieri, 11 februarie 2015, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a găzduit un eveniment deosebit – lansarea CD-ului Cântare copilăriei / Cântare Limbii Române. Este primul CD cu versuri de Grigore Vieru în lectura Artistei Poporului Ninela Caranfil,  a Adelinei şi a lui Alexandru Andrei.

Evenimentul este un omagiu adus lui Grigore Vieru cu prilejul  aniversării a 80-a de la naştere. CD-ul este o fericită întâlnire a două sensibilităţi: cea lirică a lui Grigore Vieru şi cea teatrală a dnei Ninela Caranfil şi reuneşte o selecţie, adunată cu grijă, din cele mai frumoase poezii. CD- ul este alcătuit din două părţi: Cântare copilăriei – 43 poezii şi Cântare limbii române – altele 5.

Startul l-a dat Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, care a amintit publicului prezent despre valorile perene cântate de cei doi mari artişti: Mama, Patria, Neamul, Graiul matern, Femeia, reamintind, totodată, de clipele frumoase petrecute cu aceste mari personalităţi în filialele bibliotecii.

Moderatoarea, dna dr. Lidia Kulikovski, directorul Departamentului studii şi cercetări, a oferit rând pe rând cuvântul oamenilor de cultură, prietenilor ale căror destine artistice s-au intersectat cu cele ale lui Gr. Vieru şi ale Ninelei Caranfil:  deputaţii, Chiril Lucinschi şi Ludmila Scalnîi; viceministrul Educaţiei Liliana Nicolaescu Onofrei; scriitorii – Nicolae Dabija, Iulian Filip, Andrei Burac, Vlad Pohilă;, dirijorul Petre Neamţu, profesoara celor doi copii recitatori Claudia Bătrânac.

Momente artistice au fost dăruite de fraţii Adelina Andrei, elevă în clasa a 5-a, Liceul „Mircea Eliade” şi Alexandru Andrei, elev în clasa a 4-a, Liceul „Miguel de Cervantes” recitând cu căldură din frumosul vers vierian , de maestrul Vasile Iovu care a încântat asistenţa cu naiul său fermecător, interpretând romanţa Mi-e dor de ochii tăi adânci, de actorul Valentin Delinschi, care a recitat o frumoasă poezie dedicată marelui poet Scrisoare lui Grigore Vieru şi de elevii Liceului „Gaudeamus” în frunte cu profesoara de limba română Alexandra Tănase, care au adresat cuvinte din suflet Ninelei Caranfil, ce le este mereu alături la şedinţele cenaclului Ceaiul de la ora patru la Filiala „Transilvania”.

Printre invitaţi s-au mai aflat: compozitorul Constantin Rusnac; scriitoarii Claudia Partole, Nicolae Spătaru; actorii Nelly Cozaru, Nicolae Jelescu; dr. Vasile Şoimaru; Ion Caliniuc; profesori, bibliotecari, studenţi şi elevi.

Ninela Caranfil a precizat că acest CD a fost gândit de mult timp, dar abia acum a reuşit să fie editat şi astfel versurile lui Gr. Vieru să ajungă mai aproape de cititori într-o frumoasă rostire românească, drept instrument de învăţare şi delectare pentru copii. În final, vădit emoţionate, atât Artista, dar şi soţia regretatului poet, Raisa Vieru au mulţumit celor prezenţi pentru bucuria ce le-au dăruit-o prin participarea la această manifestare.

Evenimentul a fost întregit de expoziţiile de carte cu genericul Grigore Vieru – sufletul nestins al poeziei rădăcinilor şi de pictură Valori vierene în creaţia lui Mihai şi Virginia Mireanu, prezentată de criticul de artă Eleonora Sâtnic.