Ce? Unde? Cînd? Activitaţi Masă rotundă „Realități basarabene” la Filiala de Arte T. Arghezi

06.11.18 14:00
Filială: Filiala de Arte „Tudor Arghezi”

Marți, 6 noiembrie 2018, ora 14.00 la Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” va avea loc o masă rotundă „Realități basarabene” cu participarea scriitoarea Mihaela Perciun, autoarea cărții „Cenusă rece”. Cartea „Cenusă rece” este inclusă în Programul de lectură „Chişinăul citeşte” din acest an, ajuns la ediţia a XV-a.

Până la recenta apariție la Polirom a romanului „Cenușă rece”, numele scriitoarei basarabene Mihaela Perciun nu a fost destul de vizibil în spațiul literar românesc, deși activitatea sa literară a fost consistentă și consecventă. A debutat cu „O fabulă pentru rege” (proză scurtă, 2003; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2003), a publicat „Printre vagoane” (roman, 2005), „Printre bărbaţi” (roman, 2010), „Băltoaca” (proză scurtă, 2012 – Tracus Arte; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova), „Mama s-a măritat” (proză scurtă, 2014) şi „Bustul lui Stalin” (teatru, 2016; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova).

Prozatoarea Mihaela Perciun este o scriitoare tenace și prolifică, scoate în vileag întâmplări și fapte dintre cele mai banale, brute, nefiltrate, despuiate, fără a cruța urechea „fină” a cuiva.