Ce? Unde? Cînd? Activitaţi Dumitru Crudu invitatul cenaclului Republica

02.11.18 18:00
Filială: Biblioteca Centrală
Locația: Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148

Vineri, 2 noiembrie 2018, ora 18.00 Dumitru Crudu va fi invitatul Cenaclului Republica.

Moderator: Moni Stănilă

Născut la 8 noiembrie 1967 în satul Flutura, raionul Ungheni. Şi-a făcut studiile la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova (1985-1988), Facultatea de Filologie a Universităţii din Tbilisi, Georgia (1988-1991), Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov, România (1992-1997) şi masteratul la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2009).

A fost comentator la Radio Europa Liberă (2000-2009), redactor-coordonator pentru R. Moldova al publicaţiei „Revista la plic” (2009), redactor la ziarul „Timpul” (2010-2013) şi director al Bibliotecii Publice „Ştefan cel Mare” din Chişinău (2012-2016). Împreună cu poetul şi jurnalistul român Marius Ianuş a iniţiat un nou curent literar, fracturismul (1999), lansat printr-un manifest publicat în revistele „Paralela 45” şi „Vatra”.

A debutat editorial cu placheta de versuri „Falsul Dimitrie” (1994), urmată de volumele de poezie: „E închis, vă rugăm nu insistaţi” (1994), „Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente” (1996), „Eşarfe la cer” (2012) şi „Cinci poeme din Rotterdam” (2017, Bistriţa, România). A semnat volumele de dramaturgie „Crimă sângeroasă din staţiunea violetelor” (2001), „Salvaţi Bostonul” (2001), „Un concert la violă pentru câini” (2004), romanele „Măcel în Georgia” (2008), „Oameni din Chişinău” (2012) şi „Un american la Chişinău (2013). În 2017, i-a apărut la Bucureşti cartea de proză „Moartea unei veveriţe”, iar la Praga, în limba cehă - romanul „Oameni din Chişinău” ( traducere de Jiri Nasinec).

Piesele sale au fost montate în Republica Moldova, România, Italia, Germania, Haiti, Camerun, Franţa, Suedia şi Bulgaria.